Etapele dezvoltării bebelușului la vârsta de 6 luni
Pentru a înțelege mai bine ce fel de jucării și de ce sunt benefice dezvoltării copilului la vârsta de 6 luni, este important să știm mai exact ce înseamnă această vârstă ca abilități.
Bebelușul începe să devină mai prezent, are un mai bun control asupra propriului corp, este mai receptiv, alimentația începe să fie diversificată, pot apărea și primele simptome ale erupției dentare.
Pentru a sintetiza mai bine această etapă, vom reda mai jos care sunt schimbările ce încep să se producă de la vârsta de 6 luni și până la 1 an. Nu există o regulă, fiecare bebeluș este diferit, însă acestea sunt caracteristicile generale pentru etapa despre care vorbim.
Abilități cognitive:
- Începe să râdă și să copieze anumite gesturi, fiind mai comunicativ;
- Se joacă și se distrează cu jucării de tip Peek-a-Boo (Cucu Bau);
- Explorează jucării sau obiecte băgându-le în guriță sau strângându-le în mânuță;
- Începe să înțeleagă relația cauză-efect: spre exemplu dacă apăsăm o jucărie aceasta cântă sau luminează;
- Se poate concentra să privească imagini în cărticele pentru bebeluși;
- Poate începe să gângurească;
- Scutură jucării de tip zornăitoare și gustă cu plăcere din cele de dentiție, în special dacă are disconfort datorat erupțiilor dentare;
Abilității motorii:
- Mută jucăriile dintr-o mână în cealaltă
- Arată cu degetul spre obiecte și le explorează atingându-le
- Prinde obiecte mici sau jucării și le lovește una de alta (ex: cuburi)
- Începe să se hrănească singur (cu mânuța sau lingurița)
- Pune obiecte în cutii sau recipiente și le scoate afară
- Stă în șezut fără sprijin și se joacă cu jucării din jurul lui
- Se ridică sprijinindu-se de mobilier (ex: marginea patului)
- Poate sta în picioare fără ajutor pentru scurt timp
- Se deplasează târându-se pe burtă sau mergând în patru labe
- Face primii pași dacă este susținut de mână
Potrivit specialiștilor în dezvoltarea copilului, cele mai bune jucării pentru bebeluși sunt cele simple, care stimulează simțurile, încurajează mișcarea – atât fină, cât și grosieră – și îi ajută să înțeleagă relația dintre cauză și efect.
Dr. Patricia Cantor, expert în educația timpurie, recomandă un principiu simplu: „Oferă-i o jucărie cu care poate face ceva” – adică o jucărie interactivă, care provoacă copilul să exploreze, să apuce, să miște sau să creeze reacții.
Top Jucării Bebe 6 luni, jucării ieftine, perfecte dacă trebuie să te încadrezi într-un buget redus
Carduri de stimulare vizuală pentru bebeluși
Acest tip de stimulare vizuală, prin utilizarea unor carduri mari, din material calitativ și ilustrat cu modele special concepute pentru această etapă de dezvoltare, este o jucărie excelentă.
În plus, sunt la un preț foarte mic, fiind incluse 40 de imagini într-un set.
Se pot face o mulțime de activități cu aceste carduri: bebelușul va fi încurajat să își dezvolte percepția vizuală, să recunoască diferite forme, culori, să își mențină concentrarea vizuală pentru mai mult timp.
Imaginile sunt realizate de experți, și au varii beneficii.
Cardurile pot fi luate oriunde și se poate lucra puțin la început, până bebe se obișnuiește și va recunoaște ilustrațiile, îi vor deveni familiare, și va fi atras la vederea acestora.
Turn de stivuire din plastic sau silicon, cupe colorate ori cuburi moi
Experții recomandă și cupe ușoare pentru stivuire deoarece acestea stimulează dezvoltarea abilităților motorii fine la bebeluși, oferindu-le ocazia să apuce, să stivuiască și să manipuleze obiecte cu ușurință.
Acest tip de jucărie implică mișcări controlate ale degetelor și mâinilor, esențiale pentru coordonarea mână-ochi și pentru pregătirea altor deprinderi, precum hrănitul sau desenul.
În plus, astfel de cupe sunt versatile: pot fi folosite pentru jocuri creative pe măsură ce copilul crește, susținând învățarea conceptelor de mărime, echilibru și secvențialitate.
-
Prețul inițial a fost: 23 lei.17 leiPrețul curent este: 17 lei.
Jucării senzoriale și de motricitate
Jucării din cauciuc sau silicon, fără BPA sau substanțe toxice ori cu mirosuri, jucării ce pot fi apăsate, scuturate, care oferă un răspuns – interacțiune, jucării colorate, cu formă de animale, jucării ce stimulează tactil sau încurajează motricitatea fină.
Celebrele cutii cu șervețele sunt din gama de jucării senzoriale foarte apreciate pentru această vârstă.
Zornăitoare și jucării de dentiție
Printre cele mai cunoscute sunt zornăitoarele și jucăriile de dentiție, în această etapă de dezvoltare.
Jucăriile ce scot zgomote când sunt scuturate, din materiale moi și plăcute la atingere, jucării ce pot fi chiar și ronțăite în siguranță.
Animale din pluș moale, jucării ce stimulează vizual și emoțional bebelușul de 6 luni
Animăluțe moi, jucării din pluș cu aspect blând, moi, din materiale sigure, jucării tip doudou cu păturică ce poate fi smotocită.
Un doudou poate fi oferit încă de la naștere, fiind potrivit pentru bebeluși chiar din primele zile de viață, datorită materialelor moi și sigure, special concepute pentru nou-născuți.
Majoritatea doudou-urilor sunt recomandate de la 0 luni+, dar legătura emoțională puternică dintre copil și acest obiect de tranziție începe de obicei să se formeze între 6 și 12 luni, perioadă în care bebelușul devine conștient de sine și începe să caute confort suplimentar în absența părintelui.
-
53 lei